Cum alegi bocancii ideali pentru drumeții - ROWALK
parallax background

Cum alegi bocancii ideali pentru drumeții

8 februarie 2018
5 locuri inedite din România în care te poți caza
30 octombrie 2017
 

Să găsești bocancii ideali pare o misiune aparent ușoară, dar nu este întocmai așa, mai ales dacă te afli la alegerea unei prime perechi.

Î ncălțămintea cu care alegi să-ți începi aventurile trebuie să fie un "perfect match" pentru a nu ruina experiența ta și a celor din jurul tău. Încălțămintea reprezintă contactul dintre tine și sol și jocă unul dintre cele mai importante roluri, de aceea merită o atenție sporită. O pereche de bocanci care nu corespund cu nevoile tale sau cu vremea ce urmează să o înfrunți poate transforma orice drumeție într-un coșmar.

Piața încălțămintei pentru munte este din ce în ce mai variată. Ofertele brandurilor pe acest segment sunt atât de diverse încât se creează suficient de mult spațiu pentru greșeală. Prin urmare ne-am gândit să-ți simplificăm radical eforturile prin evidențierea celor mai importante aspecte de care ar trebui să ții cont.

Sfaturi pe care dacă le urmezi vei avea confortul și siguranța "la picioare":

1. Siguranța și comoditatea primează, abia apoi putem vorbi despre design, culoare sau brand. Ordinea se menține indiferent de complexitatea traseelor pe care alegi să le practici, fie că optezi pentru escaladarea unor versanți abrupți sau parcurgerea unor trasee de dificultate scăzută.

2. Dacă te afli la prima pereche de bocanci, alege o pereche care să facă parte din categoria "3 sezoane", aceștia pot fi purtați primăvara, vara, cât și toamna. Nu te îndrepta către ghete (ghetele pot fi perechea secundară, dar în niciun caz prima), alege bocancii.

3. Dacă te afli în căutarea unor bocanci de iarnă nu îți recomandăm să te orientezi către bocancii din categoria "4 sezoane", optează pentru bocancii concepuți pentru iarnă. Momentan nici un producător nu a reușit să găsească formula perfectă pentru un tip de încălțăminte care să performeze foarte bine și iarna și vara. Diferențele de temperaturi de la un sezon la altul pot fi de până la 50 de grade celsius. Misiunea inginerilor este și va rămâne mult timp una extrem de dificilă.

rowalk-cum-iti-alegi-bocancii

4. Bocancii din categoria "3 sezoane" pot fi folosiți și iarna, dar pe trasee foarte ușoare și extrem de scurte.

5. Exclude varianta comenzilor online când ai în față achiziții atât de complexe. Bocancii de munte trebuie probați și, contrar așteptărilor, nu trebuie luați cu un număr mai mare, acesta nefiind cel mai bun reper. Ține totuși cont de faptul că piciorele tale se vor inflama în urma unui efort consistent. Bocancul de munte trebuie să-l simți fix în picior atunci când îl încalți cu două perechi de șosete similare.

6. Bocancii de munte trebuie să fie impermeabili, indiscutabil.

7. Talpa bocancului este esențială. Liderul incontestabil este Vibram, talpa vibram asigură aderență, stabilitate, potejează piciorul și susține efortul unei reprize lungi de mers pe jos.

8. Partea superioară a bocancului de munte este avantajată în mod categoric de materialele sintetice. Foarte cunoscute sunt membranele Sympatex și Climashield, însă cea cu adevărat revoluționară, care domină universul outdoor, este Gore-Tex, care transformă bocancul comun într-un bocanc de nădejde ce îți conferă: performanță, lejeritate, impermeabilitate, respirabilitate și impicit confort.

9. Este recomandat ca bocancul să aibă cât mai puține cusături și să fie cât mai ușor posibil. Bocanci buni și ușori este un paradox. Greutatea lor trebuie să rămână totuși la nivelul la care să nu influențeze într-un mod negativ confortul (greutatea ideală între 600g - 800g / bocanc).

10. Probează până descoperi ce înseamnă cu adevărat confortul. Găsește 3 - 4 perechi în care să te simți bine și să îți placă, apoi triază.

11. Cumpără doar din magazinele fizice care îți inspiră încredere și nici să nu te gândești să cumperi bocanci de munte care au mai fost purtați sau "no name".

12. Evită folosirea bocancilor noi direct pe munte, asigură-le înainte un rodaj de aproximativ 50 de ore, pentru ca încălțămintea să se adapteze formei piciorului.

13. Foarte important! Bucură-te de natură și dacă nu îți cerem prea mult, folosește hashtag-ul #rowalk pe Instagram să vedem și noi pe unde te plimbi :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *